Din nou despre PF

Mai e un pic pana la marele nimic cum ar zice niste oameni dragi mie, adica pana sa plec spre vizuina’mi proprie si personala si trag de mine sa-mi termin treburile, si treaba cu trasu merge greu ca aseara m-am desfasurat in Autograf(o cronica si poze despre cum fuse si se duse mintenas pe folkblog) dar treburile astea  nu ma impiedica sa nu  remarc ce muzica buna ascult , i’m genius I know . Deci ascult de la nenea Gilmour & Rick Wright & Mason adica ce-a mai ramas din Pink Floyd dupa ce a plecat nenea Waters si anume albumul  The Division Bell care ruleaza trebuie sa recunosc chiar si eu. Si una peste alta tre sa mai recunosc ca Pulse-ul, desi a fost printre primele dvd-uri de muzica ce le-am vazut, ramane pe prima pozitie in topul meu personal. In concluzie, nenea Gilmour ca sef al PF rocks, chiar daca nenea Waters e cel mai tare :